Strelitzia

Este una din cele mai cunoscute plante din intreaga lume. Forma unica a florilor e asemanatoare cu capul unei pasari, si nu oricare, ci cu pasarea paradisului, datorita culorilor vii, portocaliu si albastru.  In afara florior, strelitzia are si un foliaj atragator – frunzele ovale sunt lungi de aproximativ 20 cm si late de 15 cm. La noi poate fi crescuta numai ca planta de interior.

Cultivare si ingrijire:
Strelitzia reginae este o planta cere se ingrijeste foarte usor. Planta se comporta bine la semi-umbra, iubeste pamantul cu mare cantitate de lut si udarile din abundenta. Desi trebuie fertilizate regulat cu o substanta usoara (la fiecare 2 saptamani) si materii organice, Pasarea Paradisului este o planta foarte rezistenta. Ea se va dezvolta in orice tip de pamant si poate supravietui si daca e udata mai rar. Singura problema – este sensibila la frig si nu rezista la inghet, deci pe perioada iernii trebuie aduse in casa.

Pasarea paradisului are nevoie sa stea in bataia soarelui cel putin 4 ore pe zi, in rest mutati-o intr-o zona umbrita, dar cu lumina puternica. Temperaturile din timpul zilei pot varia intre 28-32 de grade Celsius, iar noaptea intre 10-12 grade. In general, suporta si temperaturi de -6 grade Celsius. Streliztia infloreste mai repede daca este plantata intr-un ghivec mai mic, motiv pentru care de obicei sunt plantate in grupuri. Compostul ideal trebuie sa fie un amestec de pamant steril, turba, nisip si suplimente de fosfor si nitrogen. Este esential ca pamantul sa fie usor drenabil; mentineti solul umed tot timpul anului in afara de perioada Noiembrie – Februarie, cand planta trebuie sa stea intr-un mediu uscat. 

Inmultire: 
1. Divizarea tuberilor; pentru ca infloreste numai cand e plantata in grupuri, va dura cativa ani pana va inflori.
2. Seminte; nu folositi seminte mai vechi de 6 luni – se lasa intr-un vas cu apa 24 de ore inainte de plantare. Semintele germineaza in 6 luni, dar pana cand planta va inflori pot trece si 7-10 ani.

Info:
Strelitzia reginae sau Pasarea Paradisului a fost introdusa in Europa in 1773, odata cu un transport de specimene florale pentru Royal Botanical Garden a regelui George al III-lea. Floarea a fost denumita dupa numele sotiei regelui, regina Charlotte de Mecklenburg-Strelitz (Strelitzia).

Iasomia

Cunoscuta in India sub denumirea de „regina florilor”, iasomia este considerata nu numai o planta decorativa, ci si un remediu impotriva stresului si a altor tulburari nervoase. Alunga anxietatea, depresia, oboseala si stimuleaza creativitatea. In plus, este folosita in industria farmaceutica, in prepararea unor produse cosmetice, utilizate pentru toate tipurile de piele, fie ea uscata, grasa, deshidratata sau sensibila. Iasomia regleaza producerea de sebum si are efect antiseptic. Masajul cu ulei de iasomie calmeaza durerile de spate si relaxeaza muschii, iar miropsul are efect afrodisiac, rezolvand problemele de impotenta si frigiditate.

 Arbustul de iasomie este inalt de pana la 3 m., avand o tufa bine dezvoltata, plina de flori mari sau marunte, albe-galbui, semibatute sau batute, cu parfum placut care se accentueaza spre seara. Planta este putin pretentioasa, rezistenta la umbra, dar se dezvolta mai bine in locuri deschise insorite.

Speciile de Philadelphus se inmultesc foarte usor prin butasi, lastari, seminte si prin divizarea tufei. Butasii prelucrati iarna sau primavara, inainte de a se desface mugurii, sunt plantati afara, fiind ingropati in pamant pana la mugurele superior. Dupa un an sau doi pot fi plantati definitiv in locuri stabile, in gradina. Dupa cum am spus, se pot inmulti si prin samanta, marcotaj prin musuroire sau arcuit, insa prin aceste procedee inradacinarea se produce mult mai lent.

In ceea ce priveste solul speciile de Philadelphus nu sunt deloc pretentioase. Au o larga intrebuintare in spatiile verzi. In gradinile mici sunt pozitionate in special in apropierea ferestrelor locuintei, gratie mirosului deosebit al florilor.

 Este recomandat ca taierea san u se execute primavera, pentru a nu pierde majoritatea mugurilor florali care se formeaza prin cresterile anului precedent. Asfel ca se taie imediat dupa inflorire, de preferinta deasupra lastarilor noi care nu au inflorit inca.

Bujorul

Planta perena, apartinand familiei Ranunculaceae, bujorul este considerat „regele gradinilor”, datorita frumusetii florilor sale si a parfumului deosebit al acestora. Se pare ca acest arbust ornamental isi are originea in Asia, de unde s-a raspandit in Europa si America, fiind cultivat de mai bine de 3000 de ani. Chinezii, cei care l-au cultivat primii, il numeau „sho yo”, in traducere „cel mai frumos”, dezvoltand un adevarat cult al bujorului, care era amintit in poezii, legende si povesti si care denumea chiar una dintre lunile anului in calendarul chinezesc (luna aprilie). In Japonia planta a fost adusa de catre misionarii budisti si asociata cu bogatia, fiind cultivata initial numai de catre reprezentantii elitei sociale.

Bujorul se regaseste si in mitologia greaca, sub denumirea stiintifica de Paeonia, nume preluat de la Paeon – vraciul care i-a vindecat pe Ares si pe Hades, atragand asupra sa mania zeilor. Legenda spune ca pentru a se salva de razbunarea lor, Paeon s-a transformat intr-o floare – aceeasi pe care a folosit-o pentru a-i vindeca pe cei doi zei: bujorul.

Dincolo de legende si povesti, bujorul este recunoscut pentru actiunile sale terapeutice: radacinile, petalele si semintele contin principii active pentru om si mamifere; radacinile sunt antispastice, semintele sunt purgative si emetice, iar petalele, preparate sub forma de infuzie, au un puternic efect antispastic, calmand tusea si durerile pulmonare.

Ca aspect, bujorul se prezinta sub forma unei tufe bogate de 60-85 cm inaltime, cu o radacina carnoasa, tuberizata; cu frunze lucioase, de un verde inchis, multe si mari, adanc sectate sau penat-lobate; cu tijele florifere inalte si drepte, care poarta flori solitare rosii, albe, roz visinii, coral si chiar galben. Fructele sunt folicule. Exista numeroase varietati de bujor, care se diferentiaza intre ele prin culoarea petalelor, inflorire, lungimea axului floral etc.

In scopuri ornamentale sunt cultivate indeosebi varietatile speciilor de origine chineza: Paeonia lactiflora, Paeonia peregrine etc. In tara noastra intalnim varietatea Paeonia peregrina var. romanica, cunoscuta si sub denumirea de bujor de padure – specie spontana, endemica, protejata prin lege.

Bujorul este o planta rezistenta, cu viata lunga, avand perioada de inflorire din primavara pana la inceputul verii. Are nevoie de soare cel putin 6 ore pe zi pentru a inflori si a se dezvolta corespunzator. Solul trebuie sa fie bogat si afanat, iar in perioadele secetoase are nevoie de o udare profunda.

Se inmulteste prin divizarea tufei, inmultirea prin seminte fiind anevoioasa

Ageratum

 Se cultiva usor, are frunze in forma de inima si inflorescente de forma unor pernite. Culoarea florilor este de obicei albastru deschis, dar pot fi si albe, roz, rosii, albastre.

Cultivare
Planta Ageratum (Pufuleti) in America de Sud este perena, dar pentru clima noastra se cultiva ca planta anuala. Se planteaza in compost de pamant gras si intr-un loc luminos. Distanta dintre plante trebuie sa fie de 10-25 cm. Se pot cultiva in ghiveci sau in gradina, dar pentru a le scoate afara trebuie ca vremea sa devina blanda. Sunt specii de Ageratum care ajung la 60 cm inaltime. Speciile cultivate nu depasesc 15 cm.

Udare
Trebuie evitata stropirea frunzelor si a florilor pentru ca pot mucegai. Se adauga putin fertilizant lichid la fiecare 2-3 saptamani. Se rup florile uscate pentru a prelungi durata infloririi.

Reproducere
Cea mai simpla metoda este inmultire la Ageratum (Pufuleti) este prin seminte. Insamantarea se face in februarie, martie, se presara seminte in ghiveci sau in razoare. Se acopera cu compost si se mentine umed la temperatura de 16 grade. Expunerea la lumina se face treptat, iar plantele vor trebui mutate intr-un vas inalt de 8 cm, umplut cu compost fertilizat atunci cand vor fi suficient de inalte. Noile lastare trebiue taiate regulat.

In iulie, Ageratum (Pufuleti) se poate reproduce prin butasi. Se taie lastarii neinfloriti, lungi de 5 cm, se elimina frunzele de la baza, se pune un strat compus din o parte pamant gras, doua parti turba umeda si una de nisip. Se acopera cutia cu o folie transparenta de plastic si dupa cateva saptamani, daca au dat radacinile vor aparea si lastari.
Dupa inlaturarea foliei, butasii pot fi tratati ca plante iesite din seminte si dupa o luna pot fi puse in vase.

Precautii
Paraziti daunatori pentru Ageratum: greieri, afide, micul paianjen rosu. Trebuie evitata udarea abundenta deoarece produce putrezirea plantei, iar un teren uscat produce uscarea frunzelor

Florile de apartament

Intotdeauna florile si plantele de apartament au adus o nota de prospetime si de viata in casele oamneilor, bucurandu-i cu o pata de culoare si oferindu-le o parte din oxigenul necesar. Pentru ingrijirea lor este nevoie de cateva cunostinte de baza. Hrana potrivita
Hranei trebuie acordata o importanta sporita. Nu orice fel de ingrasamant se potriveste tuturor tipurilor de flori de apartament. Plantele trebuiesc hranite mai ales in perioada de inflorire.

Ingrasamintele le puteti gasi sub forma de praf sau sub forma lichida. Aplicarea ingrasamintelor se face de doua ori pe saptamana in perioada de inflorire sau o data pe luna in perioadele normale de crestere. Ingrasamintele bune contin potasiu, azot si fosfati.

Daca folostiti ingrasaminte sub forma de pulbere, inainte de utilizare trebuie dizolvat intr-o cantitate mica de apa care apoi este amestecata cu apa cu care udati florile. Daca folositi ingrasamantul lichid, amestecati cantitatea potrivita cu apa de udat. Cititi cu mare atentie instructiunile si respectati dozajul; daca dozajul este prea mare puteti face rau florilor.

Lumina
Toate plantele de apartament sunt iubitoare de lumina, insa exista si cateva exceptii, cum ar fi plante care indragesc umbra sau lumina difuza, care nu vine direct de la soare. Plantele care infloresc au nevoie de lumina si recomandat ar fi sa le asezati in locuri unde lumina soarelui bate toata ziua.

Frunze sanatoase
Frunzele plantelor de apartament trebuiesc mentinute curate pentru ca planata sa se poata dezvolta cat mai frumos. Pe frunzele care nu pot fi sterse pulverizati apa si lasati-le sa respire. Plantele cu frunze mari si viguroase trebuie sterse cu o carpa moale si curata din bumbac. Incercati sa taiati frunzele si florile uscate pentru ca acestea le impiedica pe cele sanatoase sa creasca.

Udatul
Trebuie stiut faptul ca nu tuturor plantelor de apartament le merge bine cu apa de la robinet, mai ales daca nivelul hipocloritului este ridicat. Apa folosita pentru udatul plantelor e bine sa fie tinuta cel putin o zi intr-un recipient descoperit si abia dupa aceea sa fie folosita pentru udat; este recomandat ca apa folosita pentru udat sa fie la temperatura camerei.

Florile de apartament care sunt expuse direct la soare este recomandat sa fie udate abia dupa lasarea intunericului. Nu pulverizati apa pe frunzele plantelor in timpul diminetilor calduroase pentru ca acest lucru le poate provoca arsuri.

Pamantul
Toate plantele se simt bine si pot creste normal daca pamantul este fertilizat, bine afanat, aerisit si care da voie apei sa il penetreze. Pamantul de flori il gasiti atat in magazinele specializate cat si in in supermarket. Acest tip de pamant contine turba si pamant de frunza si se numeste pamant de sera. Florile de apartament delicate precum Violeta, Gloxiniile au nevoie de un alt amestec de pamant format din turba fibroasa in amestec cu nisip si pamant cu frunze.

Pamantul trebuie schimbat o data pe an. Lasati floarea neudata cateva zile, folositi un cutit ca sa dezlipiti pamantul de ghiveci. Scoateti planta din ghiveci si indepartati pamantul de pe radacinile plantei cu grija. Replantati floarea intr-un ghiveci ca pamant proaspat si udati-o cu apa cu ingrasamant; lasati-o cateva zile sa-si revina. Nu incercati sa aplicati aceeasi metoda si pentru plantele extrem de fragile pentru ca riscati sa le rupeti. Incercati sa indepartati o parte din pamantul din ghiveci cu o lopatica dupa ce ati udat planta indeajuns. Apoi umpleti inapoi ghiveciul cu pamant proaspat.

Ghiveciul
Pentru ca plantele de apartament sa se simta bine au nevoie de ghivece pe masura lor. Daca planta a crescut, iar ghiveciul este prea mic este momentul sa-l schimbati si in acelasi timp aveti ocazia sa inlocuiti si pamantul. Cele mai recomandate ghivece sunt cele din lut deoarece porii vasului permit florii sa respire lucru care nu este valabil in cazul celor de plastic. Trebuie verificat daca vasul are gauri de drenaj la baza; aceste gauri fac ca surplusul de apa sa nu raman in ghiveci, iar radacinile plantei nu putrezesc. O planta pusa intr-un ghiveci fara drenaj este o planta condamnata.

Daca sunteti adeptii ghivecelor de plastic este recomandat ca acestea sa le folositi numai pentru plante care nu sunt expuse luminii directe a soarelui.

Intretinere
Pentru ingrijirea unei plante de apartament trebuie sa stiti anumite lucruri despre ea, cum ar fi: de unde provine, cat de des trebuie udata, ce tip de sol ii prieste, de cata lumina solara are nevoie si cat de des trebuie hranita. Unele plante au tendinta sa se intoarca dupa razele soarelui sau sa creasca numai inspre lumina. Este bine sa rasuciti periodic ghiveciul cativa centimetri pentru a ajuta plante sa creasca uniform. Trebuie tinut cont ca exista plante de apartament carora nu le place sa fie mutate precum Craciunita sau Trandafirul chinezesc. Aceste plante dupa mutare isi pierd florile, iar frunzele li se ingalbenesc; incercati sa evitati sa le mai schimbati locul frecvent.

Ingrijirea plantelor de interior

Cu siguranta ca multi dintre noi iubim florile, chiar si pe cele obisnuite, dar ne temem ca ingrijirea lor ar fi prea complicata si ne-ar ocupa prea mult timp. De fapt, pentru majoritatea speciilor de plante potrivite pentru apartament nu este nevoie decat de putina grija, apa, lumina naturala, eventual ingrasaminte speciale.

UDAREA PLANTELOR – cel mai simplu e sa udati florile din apartament cu o banala stropitoare din plastica, dar incercati sa gasiti una cu un gat ingust. Cum prea multa apa ar ucide plantele, cel mai simplu este sa testati dupa stropire cat de ud este pamantul. Cel mai simplu test este sa bagati degetul in pamantul din ghiveci, si daca este umed, floarea are suficienta apa. Altfel, este momentul sa o udati. Atunci cand udati planta, daca nu este o specie pretentioasa, udati-o cu stropitoarea pana cand apa incepe sa curga prin gaurile de scurgere ale ghiveciului. Un aspect foarte important, obligatoriu pentru speciile mai delicate, este ca apa folosita pentru udat sa fie la temperatura camerei.

INGRASAMINTE – daca doriti sa aveti mai mult grija de plante, va temeti ca acestea s-ar putea usca sau credeti ca floarea preferata a inceput sa se usuce, este bine sa adaugati ingrasaminte pamantului din ghiveci. In special in primele luni dupa punerea florii intr-un nou ghiveci este bine sa adaugati ingrasaminte potrivite, pentru a imbunatati calitatea solului si a ajuta planta sa se dezvolte. Fiecare specie are nevoie de un anumit tip de ingrasamant. Unele flori au nevoie de suplimente bogate in potasiu, altele de sodiu, altele de compost special. Perioada potrivita pentru „hranirea” plantelor este de la inceputul primaverii pana la sfarsitul verii.

LUMINA – si nevoia de lumina naturala variaza de o planta la alta. De exemplu, aspidistra sau sabiuta, (sanseveria) au nevoie de umbra si este cel mai bine sa le asezati la distanta de fereastra, pentru a obtine o luminozitate constant difuza. Dracaena, numita si micul palmier de casa pentru infatisarea sa specifica, trebuie asezata la oarecare distanta de fereastra, pentru a nu fi direct in bataia soarelui, primind in acelasi timp suficienta lumina.  Ficusul se simte cel mai bine intr-un loc luminos, dar nu direct in bataia soarelui, in timp ce sporul casei si violeta africana au nevoie de mai mult soare, putand fi asezate langa ferestrele care dau spre est, avand grija sa fie mutate in timpul verii, cand caldura este prea puternica. Exista insa si plante ca floarea de hartie (Bougainvillea) ori trandafirul chinezesc, care se dezvolta cel mai bine daca sunt expuse tot timpul la soare.

TEMPERATURA – temperatura ideala variaza in functie de specie, dar in medie temperatura potrivita variaza intre 15 – 20 C. Plantele de interior tolereaza relativ usor cresteri sau scaderi mici ale acestor valori, dar nu fluctuatii prea mari, care le pot usca foarte repede. Evitati sa asezati de exemplu ghivecele in apropierea surselor de caldura. O exceptie aparte o reprezinta cactusii, in general usor adaptabili la variatii de temperatura, dar care nu vor suporta totusi excesele.

UMIDITATE- la fel ca si temperatura, si nivelul de umiditate ideal variaza de la o specie la alta. Marea problema pentru plantele de interior este aerul uscat din locuinte, datorat in special sistemului centralizat de incalzire. Pentru a compensa aerul uscat, exista cateva trucuri. In primul rand, ghivecele pot fi puse pe tavi metalice, care contin un amestec de pietris si nisip, pentru a pastra umiditatea si a permitea aerului umed sa urce spre plante. O a doua metoda este de a pune ghiveciul intr-unul mai mare, inconjurandu-l in interior cu un strat de pietre sau compost. O alta solutie, care este interesanta si din punct de vedere estetic, este de a grupa mai multe plante intr-un singur loc, acestea reusind in scurt timp sa isi creeze propriu micro-climat. O solutie de rezerva si foarte simpla este sa stropiti o data sau de doua ori frunzele si tulpinile florilor cu putina apa, in functie de cat de uscat este aerul.

MUTAREA – veti constata ca plantele de interior, pe masura ce cresc, se vor „simti” firesc mai bine in ghivece mai mari, asa ca este bine sa le mutati periodic.  Altfel vor creste mai greu si chiar se vor usca. Exista insa si exceptii, plante cu radacini prea mici sau prea delicate pentru a fi mutate mereu, precum begoniile sau violete africane. Mutarea se face ideal primavara, fara sa uitati sa folositi acelasi tip de pamant care s-a dovedit potrivit pentru floarea respectiva. Adaugati si compost special, daca este cazul, si nu uitati niciodata ca florile de orice fel au nevoie de spatiu pentru a se dezvolta.

 

.

Istoria lalelelor

 Povestea lor este plina de intrigi, inselatorie, furturi si inimi frante. Mai mult, desi Olanda se numeste tara lalelelor, aceste flori nu sunt originare de acolo si nici olandezii nu au fost primii din lume care au cultivat lalelele. Obsesia olandezilor pentru lalele a aparut destul de recent in istorie, dupa cum vom vedea in continuare.

Daca lalelele ar putea vorbi, ar avea multe lucruri interesante de povestit. Din pacate insa, nu o pot face, ceea ce face o misiune aproape imposibila trasarea istoriei lor, desi multi au incercat. Scrierea istoriei exacte a lalelelor a fost o incercare destul de grea din cauza lipsei documentelor de incredere, desi exista lucrari de arta chiar din secolul al XII-lea care ofera unele indicii.

Ce au putut istoricii sa stabileasca este ca lalelele au aparut pentru prima data, acum sute de mii de ani intr-o zona coridor care se intindea de-a lungul paralelei de 40 de grade latutudine, intre nordul Chinei si sudul Europei.

Lalelele sunt flori remarcabile care par sa aiba puterea de a captiva inimi, dar si de a le  distruge. Desi obsesia olandezilor pentru lalele este foarte cunoscuta, lalelele au avut perioade in care „au fost la putere” si in alte tari. Prima data, acest lucru s-a intamplat in Turcia, in anii 1500, perioada in care exista Imperiul Otoman, condus de sultanul Suleiman I (1494-1566). Lalelele au devenit flori foarte cultivate si ingrijite pentru ca ii placeau foarte mult sultanului si anturajului sau. In timpul domniei turcului Ahmed al III-lea (1703-1730), se crede ca laleaua a fost ridicat la rangul de simbol al bogatiei si prestigiului, iar perioada respectiva s-a numit „Era Lalelelor”. De asemenea, denumirea florii vine dintr-un cuvant turcesc care inseamna turban.

Turcii aveau legi stricte in ceea ce privea cultivarea si vanzarea lalelelor. De exemplu: in timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea, era interzisa cumpararea sau vinderea lalelelor in afara capitalei Turciei – o crima pedepsita prin exil (considerata pe timpul acela o pedeapsa blanda in comparatie cu tortura). Se spune deseori ca, in acele timpuri, laleaua era considerata a fi mai valoroasa decat viata.

La inceputul anilor 1700, turcii au organizat ceea ce a fost primul Festival al Lalelelor, care se tinea noaptea, la lumina lunii pline. Sute de vaze somptuos decorate erau umplute cu lalele delicate, lanterne de cristal luminau gradinile, in timp ce in coliviile erau pline cu privighetori si canari care cantau pentru invitati. In plus, toti cei invitati la festival trebuiau sa se imbrace in culori care sa se armonizeze cu florile expuse.

In timp ce turcii tineau deja festivalurile lalelelor, olandezii de abia incepeau sa experimenteze cultivarea acestor flori.

In ce-a de-a doua jumatate a secolului al XVI-lea, vestea despre aceasta floare extraordinara a atins Europa, iar la un moment dat, cateva seminte de lalele i-au fost expediate prefectului Clusius, care ingrijea Gradinile Medicinale Regale din Praga.

Acesta a fost momentul care a marcat sosirea lalelei in Europa.

Cativa ani mai tarziu, in 1593, Clusius a fugit in Olanda, cerand azil pe motive religioase si devenind curatorul Gradinii Botanice din Leiden. Desi aceasta gradina exista in principal pentru a alimenta stocul de ierburi si plante medicinale, Clusius a adus cu el in Olanda marea sa colectie de lalele (despre care se zice ca ar fi fost cea mai impresionanta din vestul Europei la acel moment) si a plantat-o in gradina din Leiden.

Istoricii spun despre Clusius ca ar fi fost un gradinar foarte egoist pentru ca tinea lalelele numai pentru el si refuza sa le vanda sau sa le imparta cu altii, in ciuda ofertelor cu adevarat generoase. Cum popularitatea florilor a devenit din ce in ce mai mare, unii horticultori pasionati si ajunsi la disperare au furat cateva lalele. Se pare ca acest act l-a dezgustat atat de mult pe Clusius, incat acesta a renuntat la ingrijirea lalelelor si nu le-a mai cultivat niciodata.

Odata cu acel furt, lalelele au fost eliberate din „inchisoarea” in care erau tinute si au inceput sa fie cultivate de toata lumea care isi permitea.

Lalelele au fost initial o curiozitate si un hobby pentru oamenii foarte bogati. Fascinatia pentru lalele, mutatiile sale si misterul nemasurat le-au dat acestor flori o valoare din ce in ce mai mare.

Speculatiile pe seama bulbilor de lalele au inceput sa apara imediat, cum clasa mijlocie si de sus a populatiei le vedeau ca pe un simbol ultim al bogatiei si prosperitatii. Pe langa coliviile cu pasari exotice si fantanile decorative, in gradinile membrilor familiilor regale, episcopilor si a membrilor aristocratiei se gaseau intotdeauna si lalele. De multe ori, prin gradina erau asezate oglinzi care dadeau iluzia unui numar si mai mare de lalele – motiv de mandrie, pentru ca insemna ca proprietarul are foarte multi bani.

Pana in anul 1630, bulbii de lalele se cultivau si comercializau numai intre cunoscatori si oameni de stiinta, pasionati de horticultura; in scurt timp insa, din ce in ce mai multi comercianti au observat ca pentru unii bulbi se plateau sume foarte mari de bani si s-au gandit sa se imbogateasca rapid. Astfel, popularitatea lalelelor a crescut si mai mult. Se obisnuia ca in hanurile locale sa se adune grupuri mari de comercianti si cumparatori de lalele.

Nu a durat mult pana majoritatea olandezilor au devenit cu adevarat obsedati de aceste flori. Cei care nu isi permiteau sa cumpere bulbi de lalele sau chiar lalele, se multumeau cu lucrari de arta, piese de mobilier, broderii si obiecte de ceramica pe care aparea silueta delicata a florii.

Multe acuarele ce reprezinta lalele au fost pictate in aceasta perioada si sunt considerate acum adevarate opere de arta; pe vremea aceea insa, erau numai foi de catalog menite sa ii faca pe cumparatori sa ia flori scumpe, pentru ca numai acestea erau reprezentate.

Cum bulbii se vindeau la kilogram, majoritatea oamenilor faceau speculatii pe viitoarea greutate a acestora, odata ce erau scosi din pamant. Tot ce trebuiau sa faca investitorii era sa planteze bulbii si sa astepte ca acestia sa creasca in pamant. Era ca si cum ar fi facut bani din aer, asa ca aceasta specula a devenit cunoscuta cu numele de „comertul cu vant”.

In perioada dintre 1634 si 1637, preturile bulbilor de lalea au crescut uimitor de mult, pentru ca „febra” lalelelor s-a raspandit si mai mult. Bulbi care in mod normal ar fi costat 1-2 guldeni ajunsesera in numai cateva luni sa fie chiar si 100 de guldeni, astfel ca bulbii isi schimbau de cateva ori stapanii pana sa infloreasca pentru prima data. Aceste speculatii absurde au constituit un fenomen atat de intens, incat istoricii si economisti de astazi inca nu isi pot explica ce s-a intamplat. Atat de absurda devenise situatia, ca la apogeul ei, un singur bulb sa valoreze cat o casa sau o proprietate situata in cea mai buna zona din Amsterdam (echivalentul salariului unui zidar pe 15 ani).

Au fost muti care au incercat sa opreasca sau macar sa incetineasca speculatiile. Preotii si profesorii de etica din acele timpuri ii avertizau pe oameni de obsesia pentru bunurile pamantesti, in timp ce reprezentantii guvernului incercau in acelasi timp sa faca legi impotriva speculei.

Inevitabila scadere a pretului lalelelor a avut loc in 1637, cand un grup de vanzatori nu a putut sa obtina sumele de bani pe care le doreau pentru vanzarea unor bulbi – a fost momentul in care parca toata lumea si-a dat seama de situatie. Toti au vazut ca pretul lalelelor erau „artificiale” si ca valoarea lor era trecatoare.

Multi si-au pierdut toata averea pe care o aveau, iar acest sfarsit tragic pentru ei i-a facut sa nu mai poata suferi floarea niciodata. Totusi, pentru multi altii, mania lalelelor nu a avut nici un efect cand a venit vorba de aprecierea plantei in sine; ea a ramas in continuare o floare plina de gratie si frumusete, iar varietatile rare inca mai atingeau preturi ridicate. De exemplu, in 1640 (cand se considera ca mania lalelelor deja trecuse) varietatea de lalea Semper Augustus ajungea la 1.200 de guldeni.

In timpul secolelor XVII-XVIII, laleaua inca mai domnea in Europa, dar dramaticul sfarsit al secolului XVIII si inceputul secolului XIX, reprezentate de Revolutia Franceza si invazia si ocuparea Olandei de catre Napoleon, au schimbat modul in care lumea privea floarea.

In urmatoarele decade, interesul pentru lalea a variat, olandezii ramanand singurii care si-au pastrat „devotamentul” pentru aceste flori (astazi, exportul de lalele olandeze atinge 1,2 bilioane de bulbi, anual). De aceea laleaua este atat de legata de Olanda. Imigrantii olandezi sunt in mare parte raspunzatori de raspandirea popularitatii lalelei in toate colturile lumii.

Bulbii de primavara

Plantele cu bulb sunt plante perene care, pe perioada sezonului rece, intra in repaus vegetativ. In cazul speciilor ornamentale, exista doua grupe: bulbii de primavara si bulbii de vara. Bulbii de primavara sunt primele plante care infloresc in an, asa cum sunt narcisele, zambilele, lalelele. Bulbii lor se planteaza cel mai bine toamna, in lunile octombrie – noiembrie, si se lasa iarna acoperite cu frunze uscate sau paie. Sunt plante mai rezistente la temperaturi scazute si in primele luni din primavara ele vor inflori.

Bulbii de vara sunt plantele care infloresc vara si toamna, precum crinii, gladiolele, daliile. Bulbii lor sunt mai sensibili la inghet si se planteaza primavara, in lunile martie si aprilie.

Sfat: bulbii de primavara (narcisa, zambila, laleaua) trebuie cumparati si plantati inca din toamna. Chiar daca ii mai puteti gasi mai ieftini, in rafturile magazinelor, si primavara, nu va bucurati de pretul scazut – in general e vorba doar de bulbii care au ramas nevanduti din toamna. Valoarea lor germinativa este mult mai scazuta si riscati ca un bun procent din ei sa nu fie viabili

Istoricul ghiocelului

Legendele balcanice povestesc despre ghiocei c-au apărut după ce mai mulţi copii au fost alungaţi de acasă de către părinţi şi îi lăsa afara  în viscol. Neavând nici un loc în care să se adăpostească, ei au murit. Dar Dumnezeu a hotărât ca trupurile lor să se transforme în ghiocei.

O altă legendă spune că aceştia au apărut în momentul în care Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai. Ajunşi pe Pământ şi nemaivăzând asemenea viscol şi ninsoare, au încercat să caute calea de întoarcere în Rai, dar nu au mai găsit-o. Atunci, îngerul trimis să îi însoţeasca a luat în mână un bulgare de zăpadă peste care a suflat şi s-a transformat în ghiocel.

Odată cu apariţia ghioceilor, nămezii au început să se topească şi pământul a cunoscut prima dată primăvara.

Pe data de 2 ianuarie italienii împodobesc statuia Sfintei Fecioare cu ghiocei şi ghirlande, asociind astfel aceste flori cu puritatea. De-a lungul istoriei ghioceii nu au fost apreciaţi datorită gingăşiei lor, ci proprietăţilor de vindecare ale acestora. Ei sunt un leac împotriva epilepsiei, a problemelor neurologice şi neuromusculare, dar şi împotriva maladiei Alzheimer.

Calendar pentru ingrijirea florilor

IANUARIE
– se incepe inmultirea pe cale vegetativa (prin butasi) a unor plante de apartament: saintpaulia, coleus, colocasia, monstera;
– se seamana samburii de curmale (palmierul Phoenix);
– periodic, frunzele mari ale plantelor de apartament se spala cu apa calduta, pentru curatarea de praf;
– se incepe altoirea vitei japoneze (Parthenocissus tricuspidata) pe butasi de vita de vie de Canada (Parthenocissus quinquefolia);
– daca iarna este aspra, se vor lua masuri suplimentare de protejare a plantelor din gradina sau a celor care ierneaza in balcon (clematita, trandafiri, etc.);
– se pot pune la fortat  ramuri taiate de arbusti ornamentali (forsythia, syringa, etc.), pentru obtinerea unei infloriri timpurii (se introduc in apa rece si intr-o incapere racoroasa 2-3 zile, apoi la caldura, pana la inflorire).

FEBRUARIE
– se pot pune in continuare, la fortat, ramuri taiate de arbusti ornamentali;
– se poate incepe butasitul la fuchsia, crizantema, hortensie.

MARTIE
– incepe semanatul unor plante in rasadnite pentru obtinerea rasadurilor in camera;
– se continua butasitul unor plante care se inmultesc pe aceasta cale;
– daca timpul permite, incepe semanatul unor specii de flori pe camp; de asemenea, se poate incepe plantatul bulbilor de gladiole si tuberoze pentru obtinerea de flori timpurii;
– se monteaza adaposturi de polietilena la trandafiri, lalele, bujori, in vederea obtinerii unei infloriri timpurii;
– se despart rizomii de canna si se pun in ghivece;
– spre sfarsitul lunii, in sudul tarii, daca timpul permite, se incepe scoaterea afara a unor plante care au iernat in interior (agave, cactusi, lamai, etc.); atentie insa la eventualele pericole de ingheturi tarzii si brume;
– se tund gardurile vii.

APRILIE
– pe masura ce timpul se incalzeste, se scot plantele de apartament afara, luandu-se masuri de protejare impotriva soarelui arzator de la pranz (prin acoperire cu ziare), iar impotriva eventualelor brume sau ingheturi, plantele se acopera cu folii de polietilena (noaptea);
– se continua insamantarea in gradina a diverselor flori care se inmultesc prin insamantare directa (salvia, tagetes, tropaeolum, verbena, zinnia, etc.);
– se face repicatul rasadurilor la plantele care au fost insamantate in cutii sau rasadnite, in luna precedenta;
– se dezgroapa (desmusuroiesc) trandafirii si se executa taierile;
– se incepe transplantarea unor plante de apartament, la care este indicata aceasta lucrare;
– incepe plantatul gladiolelor.

MAI
– se continua plantarea bulbilor de gladiole;
– se planteaza rizomii de canna si tuberculii de dalie;
– se continua transplantarea unor plante de apartament;
– se butasesc seculentele si cactusii;
– se planteaza la locul definitiv rasadurile produse in rasadnite, ghivece, cutii;
– se incepe udatul se se aplica primele ingrasaminte suplimentare.

IUNIE
– se face udatul ori de cate ori este nevoie;
– se inlatura florile scuturate la trandafirii pitici si se scurteaza cu o treime lastarul care a purtat flori, pentru a favoriza emiterea de noi lastari cu flori;
– se incepe semanatul la althaea, viola, bellis, etc.;
– se scot si se pun la pastratea bulbii de lalele, narcise, zambile;
– se face altoirea in ochi crescand la trandafiri;
– se tund gardurile vii.

IULIE
– se continua lucrarile de ingrijire din luna precedenta, in special udatul. este bine ca seara, dupa asfintitul soarelui, sa se pulverizeze cu apa frunzele plantelor din gradina;
– se continua semanatul plantelor bienale;
– se fac butasi de muscata, pelargonium, coleus, etc.

AUGUST
– se face altoirea in ochi dormind la trandafiri;
– se incepe plantarea unor specii de flori cu bulbi (lalele, narcise, zambile, crini, etc.), precum si a lacramioarelor, stanjeneilor, etc.;
– plantele de interior care au fost tinute in timpul verii la semiumbra se scot acum in plin soare pentru a se fortifica (pelargonium, colocasia, monstera, ficus);
– se face butasirea la fucsia si pelargonium.

SEPTEMBRIE
– se continua altoirea in ochi dormind la trandafiri;
– se continua plantarea speciilor de flori cu bulbi (lalele, crini, narcise, zambile);
– incepe plantarea la locul definitiv, in gradina, a speciilor de flori bienale (viola, bellis, etc.).

OCTOMBRIE
– se continua lucrarile din luna precedenta;
– se scot tuberculii de dalia, bulbii de gladiole si rizomii de canna;
– odata cu racirea timpului, plantele de apartament se introduc in interior.

NOIEMBRIE
– se protejeaza contra gerului, plantele care raman peste iarna afara, (trandafirii se musuroiesc), precum si semanaturile de toamna;
– se trec la regim de repaus plantele cxare au nevoie de o astfel de perioada;
– se face ingrasarea terenuui din gradina cu gunoi se superfosfat si se sapa adanc.

DECEMBRIE
– atentie la modul de aerisire a plantelor din apartament pentru a nu fi expuse curentilor de aer rece;
– se continua butasirea la pelargonium, fucsia, saintpaulia